Home » D:News » Un cercetător a trecut de la extaz la dezamăgire totală: după ce credea că a realizat o mare descoperire a aflat că de fapt a redescoperit planeta Marte

Un cercetător a trecut de la extaz la dezamăgire totală: după ce credea că a realizat o mare descoperire a aflat că de fapt a redescoperit planeta Marte

Publicat: 23.03.2018
Câteodată crezi că ai făcut o descoperire revoluţionară, doar să afli că ai redescoperit roata. Sau în cazul lui Peter Dunsby, cosmolog la Universitatea Cape Town, Africa de Sud, ai redescoperit planeta Marte.

Cercetătorul a publicat o lucrare în The Astronomers Telegram, un instrument prin care astronomii pot comunica cu alţi cercetători şi îşi pot publica descoperirile, în care spunea că a detectat un obiect luminos transzitoriu, scrie Science Alert.

Era atât de luminos încât credea că a descoperit ceva incredibil pe cer. A folosit un telescop de refracţie de 80 de milimetri pe 20 martie, între orele 1:00 şi 3:45am.

„Obiectul de tranziţie este cea mai luminoasă stea din câmp. Observaţiile viitoare sunt încurajate pentru a stabili natura acestui obiect foarte luminos”, scria cu entuziasm Dunsby în lucrarea sa.

În următoarele minute, a realizat probabil că nu era primul care observase acest obiect. Era, de fapt, planeta noastră vecină Marte.

O altă postare după 40 de minute explică greşeala: „obiectul denumit ATel 11448 a fost identificat ca fiind Marte. Sincerele noastre scuze pentru relatarea de mai devreme”.

Având în vedere că planetele din Sistemul nostru Solar se mişcă destul de mult pe cerul Pământului, acestea pot fi confundate cu stelele aflate la milioane de ani lumină.

Pe contul de Twitter, The Astronomer’s Telegram a glumit pe seama descoperirii, oferindu-i următoarea diplomă pentru descoperirea planetei Marte.

Aceasta este o întâmplare care confirmă că şi oamenii foarte inteligenţi şi educaţi, precum un profesor de cosmologie, pot face greşeli flagrante.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Întrecerea pentru colonizarea Planetei Roşii. Putin anunţă că Rusia va lansa prima misiune către Marte: ”Specialiştii noştri vor încerca să amartizeze navele lângă poli”

Mars 2020, roverul care ar putea descoperi primele semne ale vieţii extraterestre

2019 ar putea fi anul în care prima navă va pleca spre Marte

Giganticul telescop James Webb ar putea dezvălui secretul Planetei Roşii

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit
Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul
Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul
Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru
Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru
De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare
De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare